Ciprian Podină: Am venit în Aramis în ianuarie ‘98. Locuiam aproape, făcusem 18 ani, trebuia să mă angajez. Eram, pe vremea aia, cam 15 oameni aici. Pe vremea aceea erau mult mai căutați oamenii, nu te angajai pe bandă rulantă, așteptai o lună până să ai răspunsul. Am fost cel mai bucuros om când m-am angajat. E cea mai frumoasă amintire. Am rămas, sunt genul care se ține de muncă. Mi-a plăcut că salariul era salariu, venea la timp, banii erau buni... parcă și oamenii erau altfel, mai serioși, nu se întâmpla să lipsească de la muncă, să nu anunțe, să nu se țină de lucru. Când ieșeam în pauză ieșeam toți, era mai unită echipa. Raluca Podină: Pe mine m-a adus maică-mea, tot de la 18 ani, în 2000. Mama lucra și ea aici, la asamblare, în cea mai veche secție. Au mai rămas de pe vremea ei doar 2-3 oameni. Pe vremuri eram mulți colegi de aceeași vârstă, ne știam bine, sărbătoream împreună zilele de naștere, de 8 martie, și după muncă și în pauza de masă. Ciprina Podină: Am început la transport, dar mi-a plăcut să învăț, să văd multe feluri de lucru, nu știi când ai nevoie. Am trecut apoi la șlefuire, cinci ani de zile am lucrat în domeniu. Erau alte vremuri, era mai greu lucrul, eram alb când ieșeam din tură, lucram la foc continuu, până în momentul în care intra schimbul. Am ajuns apoi maistru, am lucrat la secția de canapele, apoi m-au pus șef de schimb. Îmi place, e cu multă responsabilitate, trebuie să ai grijă de oameni, cum îi pui la muncă, ce le dai de făcut. Aici am crescut, aici m-am civilizat, aici am deprins munca cu oamenii. Nu aș schimba postul, eu aici vreau să ies la pensie. Raluca Podină: Ne-am cunoscut chiar la muncă, am fost și colegi de secție, eu la retuș, el la șlefuire. Ne-am cunoscut, el s-a întors din armată și am rămas împreună. Acum lucrăm pe ture diferite, avem doi băieți, de 8 și de 12 ani, și ne facem programul după ei. Ne-am obișnuit după toți anii ăștia de lucrat în trei ture, acum sunt și copii mari, e mai ușor. Am lucrat cel mai mult în secția de canapele, de acolo am plecat de două ori în concediu de maternitate, apoi am ajuns la secția de burete. Aici lucrez de șapte ani, iar de la începutul anului fac controlul tehnic de calitate. Ciprian Podină: De șapte ani de zile sunt șef de schimb, dar n-am avut niciodată probleme cu oamenii. Mie-mi place să vorbesc deschis cu ei, să ne înțelegem, să mai las de la mine, să lase și ei de la ei, îi mai împaci. Dacă îi zici din prima ”Aia nu ai voie, asta nu ai voie”, n-o să-ți muncească la fel. Cel mai important la un coleg este să se țină de program și să-și facă treaba. De aici ne descurcăm noi, șefii de schimb. Degeaba ești harnic, faci ce-ți zic, dar nu vii la program. O singură dată am vrut să renunț, au avansat niște oameni noi, au fost neînțelegeri, dar le-am rezolvat. E stres mare cu oamenii, cu producția, e din ce în ce mai greu să găsești oameni și să-i ții să te descurci cu ei. E ușor să-i zici omului du-te acasă, dar nu merge așa. Eu ca șef de schimb pun mâna, ajut când e nevoie. Ce treabă-i asta, dacă ești șef de schimb să stai, să te plimbi?